Din Istoricul Resitei - de GH. CIMPONERIU Priminspector U.D.R.

Mineritul în Bănat
      Părțile muntoase ale Bănatului au fost foarte mult apreciate de romani ca regiuni miniere. 
      În Sasca și Moldova nouă erau chiar colegii ale aurariilor, - ce denotă că extracția aurului s-a făcut intensiv.
      Fierul se exploata în regiunea Bocșa-Ocna de fier-Dognecea de unde se exploatează și azi minereul.
      Această exploatare a fost în tot cazul importantă ce putem deduce cu precizie din faptul, că la Berzovia, la Tibiscum și Drobebis (Turnu-Severin) au existat ateliere de fierărie – foarte active, care întrețineau și câte o „schola fabrorum” - școală de fierari – aprovizionând cu fier și cupru și atelierele care au existat la Vârșețși Vatina.
      În evul mediu centrul industriei metalurgice a fost în Bocșa sau în jurul Bocșei, care a fost declarată o posesiune regală, scoasă de sub influența și administrația cnezatelor dimpreună cu întreaga regiune minieră și apărată de o cetate (Bocșa sau „castrum Bokocha”) care a existat ca cetate până la anul 1659.

      Numeroase decrete ale regilor apără și scutesc de prestații populația ocupată cu mineritul, și interzice scoaterea din țară a metalelor.
      Dominația turcească a exploatat în Bănat aurul, cuprul și fierul fără sistem și fără cruțare, folosind la lucrări populația baștinașă, prisonierii de război și sclavi.
      După ce turcii au fost isgoniți din Bănat în anul 1716 generalul Mercy, reorganizatorul Bănatului, încă în anul 1717 reînfințează exploatarea aurului, a cuprului și a fierului, formând pentru conducerea acestor lucrări o comisie specială ”Banater Bergwerk einrichtungs-Komission” cu sediul în Timișoara.
      Această comisie aducând din Austria și Germania meșteri minieri și topitori, refac minele folosite în Evul Mediu și cercetează întreg județul Caraș după noi zăcăminte.
      În anul 1718 se ridică un furnal și o topitorie de cupru la Oravița, și Dognecea, la 1719 un furnal la Bocșa. Pentru conducerea și îndeplinirea lucrărilor necesare, colonizează meseriași și mineri din Tirol și Bohemia, cari poartă titlu de ”Kaiserliche handwerker”.
      Pe lângă furnale și topitorii se înființează și ateliere cari produc piese turnate și forjate, ocupând până la 200 muncitori.
După multe peripeții prin care au trecut aceste uzine topitorii și ateliere – fiind mereu oprite lucrările în urma inundațiilor produse de Berzava conducătorul acestor exploatări: Ios. D. Redange – de origine francez – propune ca furnalele din Bocșa să fie mutate la Reșița, având în acest loc Berzava o cădere mai mare care poate ținea în funcție uzina, chiar și la un nivel mai scăzut al apei, de altă parte este înconjurat de păduri seculare, din care se pot produce cantitățile necesare de cărbuni, acest raport este datat din 1768, 3 Sept. și semnatn de Redange.
      Curtea imperială aprobă raportul și planurile la 31 Oct. 1768, iar în toamna anului 1769 încep lucrările pentru săparea canalului uzinelor, cari lucrări au fost conduse de Cristoph Delins, și executate de populția românească, scoasă cu forța și comunele Târnova, Doman, Terova și Cuptoare, numindu-se această muncă gratuită ”robot”.
      În primăvara anului 1770 încep lucrările pentru zidirea a două furnale, cu uzunele șo atelierele necesare, în același loc, unde se gasesc și azi furnalele.
În timpul acesta a existat sub numirea de ”Reșița”, numai Reșița-română de azi, o comună mică cu 64 de case.
      În jurul furnaleleo se ridică case, se stabilesc lucrători colonizați din diferite părți ale Austriei primind comuna noastră numele de ”Montan-Reschitza” față de ”Cameral-Reschiza”, cum a fost numită Reșița-română.
      La sfârșitul lunei Iunie se termină lucrările, iar la 3 Iulie 1771 călugărul franciscan Gozlich Mihail din Carașova sfințește furnalele în cadrele unei mari festivități la care participă si intemeetorul lor, I. Redange asistat de asesorul Muller, și le botează pe unul ”Franciscus” iar pe al doilea ”Iosephus”.
      Dela această dată producția metalurgică se concentrază la Reșița, iar administrația se concentrează la curtea imperială din Viena la ”Hofkammer fur Munz und Bergwesen”, tot la curtea imperială s-au vărsat și venitele realizate de aceste uzine.
      Anul 1780 este pentru Reșița și în general pentru industria din Bănat de o importanță deosebită. Anume în acest an au fost descoperiți ăn Anina în locul numit ”Valea Purcariu”, cărbunii de piatră.
      Deși s-au găsit cantități considerabile, în uzine s-au folosit la topirea și prelucrarea fierului abia din anul 1816.
      Pe lângă toate că folosirea cărbunilor de piatră îi dă industriei fierului din Reșița un avânt deosebit, exploatarea nu a fost pentru curtea din Viena destul de rentabilă, din cauza administrației prea greoae și complicate. Curtea se hotărăște în 1830 să scoată întreaga regiune minieră și instalațiiile existente la vânzare, nu se găsesc însă cumpărători...
      Pentru a intenzifica producția se înlocuesc instalațiile învechite cu altele noi, se instalează mașini cu aburi, folosind pretutindeni numai cărbuni de piatră. În anul 1846, Reșița are aspectul unui oraș industrial, iar numarul muncitorilor trece de 1000 oameni.

Reșița în revoluția din 1848
      Vestea revoluției din Budapesta a ajuns la finea lunei Martie și la Reșița. Sârbii răsvrătiți, atacă din tabăra lor formată în Alibunar, regiunile miniere și distrug o parte a instalațiilor din Moldova, Sasca și Oravița.
      Luând de veste guvernul maghiar, din nou instaiat, de aceste atacutri, dându-și seama și de importanța mare a stăpânirii acestor regiuni, trimite la Bocșa și Reșița trupe de apărare, declară întreaga regiune minieră din Banat de avere națională, sub conducerea guvernului maghiar, numește un consiliu de administrație sub președenția lui Slavy Iosif și pe Graenzenstein Augustin director. Introduce în administrația minelor și uzinelor limba maghiară și pune uzinele și atelierele în serviciul înarmării trupelor maghiare. Încă în anul 1848 se începe cu o muncă febrilă fabricarea tunurilor de 3, 6 și 18 funți și a ghiulelelor necesare, iar pentru infanterie se fabrică baionete și alte obiecte de echipament.
      În Reșița se organizează două companii de gardă națională (Burger –Garde) recrutându-se efectivul dintre muncitorii uzinei și funcționari.
      Între casa domnitoare și natiune se rup brusc relațiile în urma rescriptului imperial din 3 Octombrie 1848, prin care se numește comisar imperial, cu depline puteri peste întreg teritoriul Ungariei, generalul Jellasich.

Regimentul de grăniceri români din Caransebeș, sub comanda generalului Appel, rămași fideli împăratului, la 11 Nov. Ocupă comuna Brebul și de aici pregătesc să ocupe Bocșa și Reșița. Comunele române din jur: Soceni, Terova, Târnova, Cuptoare se atașeaza fățiș la grăniceri. Reșița este atacată la 18 Dec. dinspre Terova sub conducerea lui Traian Doda, atacul a fost însă respins de reșițeni și însuși comandantul rănit.
      La 22 Dec. se întăresc trupele grănicerilor cu două batalioane și populația din jur și Reșița este ocupată la 24 Decembrie. În cursul luptelor au ars biserica catolică, clădirea în care a fost plasată Direcțiunea, arhiva, câteva ateliere și 143 de case.
      Reşiţa era deci din nou în posesia camerei imperiale, cu ajutorul grănicerilor români.
      Activitatea a fost pe un scurt timp întreruptă. Însă la începutul anului 1849 se restaurează uzinele devastate, la furnalele existente se mai adaugă un furnal nou, se măreşte capacitatea furnalelor cu aburi la atelierele de maşini, ajustajul şi tâmplăria de modele, se instalează maşini noi moderne şi în primăvară a anului 1850 Reşiţa este din nou în plină activitate. În 1852, Iulie 26, se începe instalarea unui atelier de tunuri şi obuze. Până la anul 1855 au fost fabricate în aceste ateliere 26 de tunuri de 12 funţi şi 20 tunuri de 18 funţi.

Reșița „K.K. osterr. Staats-Eisenbahn Gesellschaft”
      La anul 1854 ca de atâtea ori, guvernul austriac și curtea Imperială ajung din nou într-o situație gravă financiară, care determină guvernul, ca în baza legii din 14 Sept. 1854, să cedeze societăților particulare toate căile ferate, înființate de stat. Se formează mai multe societăți, din care cea mai importată era „K.K. (Koninglich-Kaiserliche) Osterreichische Staats-Einsanbahn-Gesellschaft”, prescurtat „Steg”.
      Această societate preia liniile ferate: În Austria: Bondenbach – Brunn – Olmutz. În Ungaria: Merdhegg – Pressburg – Budapesta – Czegled – Solnok, Czegled – Segedin – Timișoara, Timișoara – Lișava – Baziaș, Lișava – Oravița – Baziaș.
      Societatea este formată de următorii: Baron Sina George șeful băncii S.C.Sina din Viena, baron Eskeles Daniel, șeful băncii Arnstein et Ezkeles din Viena, Pereire Isac, președintele băncii „Societe generale de credit mobilier” din Paris. Societatea a Galliera Rafael, directorul băncii „Societe generale de credit bilier” din Paris. Societatea a garantat guvernului austriac un beneficiu de 52% pe o durată de 90 de ani, adică până la anul 1945.
      În afară de liniile ferate mai sus amintite, pentru suma de 30 milioane franci societatea mai primește în posesie definitivă minele de cărbuni din SobochLeben, Kladno și Brandeisl din Bohemia și toate minele, uzinele și domeniile din Bănat.
      Întinderea terenurilor din Bănat era 226.232 jughere, iar suma exactă plătită pentru acestea a fost de 11.125.046 floreni și 89 creițari. Contractul s-a încheiat la 1 Ianuarie 1855 și sancționat de Împăratul Franz Iosif I, la 3 Ianuarie 1855. Obiectele vândute erau, conform contractului, următoarele:
      1.Minele de aramă din Oravița și Ciclova cu uzinele și atelierele lor, 2. Minele de aramă, argint și fier din Dognecea, 3. Minele de aramă și fier din Sasca cu uzina lor, 4. Minele de cărbuni din Doman, Cuptoare și Secul, 5. Minele de aramă și uzinele din Moldova, 6. Minele de cărbuni din Steiedorf, 7. Uzinele și atelierele din Reșița și Văliug, 8. Uzinele de fier și aramă din Bocșa, 9. Uzinele de fier din Ciclova, 10. Minele de fier din Ocna de fier și Slamina cu toate minele de fier și aramă, care erau în posesia statului, 11. Toate terenurile și pădurile care aparțin minelor și uzinelor, în fine 12. Toate terenurile camerale din districtele Oravița și Bocșa.
      Prima preocupare a Societății noi a fost înzestrarea fabricei cu instalații noi, moderne, pentru a-i putea majora capacitatea de producție.
      În epoca 1855-1874 atât Austria cât și Ungaria lucrează intenziv la mărirea rețelei de căi ferate. Prin instalațiile lor, uzinele și atelierele din Reșița furnizează aproape întreg materialul necesar.
      În 1868 se instalează fabricarea oțelului „Bessemer” și în scurt timp a oțelului „Martin”. În 1871 se instalează un atelier de bandaje și de roți montate, laminoare de table, o fabrică nouă de mașini cu o lăcătușerie de scule, un atelier de construcții și poduri, un atelier de cazangerie, o turnătorie de oțel și o fabrică de cărămizi refractare.
      În anul 1860 s-a început construirea liniei ferate rondale Anina-Oravița, print-o regiune pitorească, unde pentru a învinge greutăție terenului, a trebuit să se construiască 14 tuneluri, un mare viaduct și mai multe poduri, făcându-se astfel legătura cu Reșița. La anul 1871 se începe construirea liniei ferate industriale între Reșița – Bocșa-Română – Ocna de fier. Se instalează apoi un atelier de locomotive pentru trenul industrial și la anul 1873 iese prima locomotivă fabricată în Reșița.
      La anul 1889 se construiește fabrica de poduri și construcții și fabrica de mașini, în anul 1894 turnătoria de fier și oțel, în anul 1898 uzina de laminoare din Reșița și fabrica de mașini agricole din Bocșa.
      La 1899 fabrica de șuruburi din Anina, în 1901 uzina de energie cu vapori din Anina, în 1905 fabrica de cărămizi refractare și uzina de energie cu gaz din Reșița. În 1906 uzina de energie hidraulică din Reșița, iar în 1907-1909 monumentalulu baraj al apei Bârzavei la Văliug.
      În raport cu intensificarea lucrărilor crește și populația Reșiței. La recensământul din 1910 are peste 10.000 de locuitori, iar de prezent 21.000.

U.D.R.   
      Terminându-se războiul mondial, o necesitate imperioasă economică și a apărării naționale a impus transformarea Societății Steg, în societate românească. Prin decretul-lege No. 2455 din 8 Iunie 1930 guvernul decretează în ființarea Socetății: „Uzinele de fier şi Domeniile din Reşiţa, societate anonimă”.
     Azi Uzinele Reșița – este incontestabil – sunt cele mai puternice inteprinderi din întreg cuprinsul României. Ce însemnătate are pentru o țară de a avea o industrie metalurgică puternică și bine îndrumată, a dovedit-o cu prisosință războiul, care pe lângă armata activă din front, a mobilizat o a doua armată în serviciul metalurgiei. S-a auzit adeseori în cursul războiului, că acela va învinge, care va putea aduce pe front cu un tun mai mult și putem afirma că mersul războiului mondial a fost pendinte în mare parte de industria metalurgică.
     Reșița este în această ordine de idei, cel mai important factor în apărarea noastră națională, dar totodată și una dintre cele mai importante baze economice ale țării, care pe lângă producția de armament are capacitatea cea mai putenică de producție de material rulant de căi ferate și unelte agricole, de materiale prime și cărbuni, necesareatât industriei câr și economiei țării.
      Să sperăm că epoca care urmează va pune uzinele din nou în seviciul progresării, -------- și economiei, pri-------- cât mai intensivă și ---------------terizează evoluția și---------------nică: locomotiva și plugul.

(Datorită deteriorării ultimei pagini sfârşitul textului e incomplet)

(Acest articol a fost publicat în 1936 în ziarul Fruncea şi republicat în 2011 în ziarul PRISMA. Paginile originale din ziarul Fruncea fac parte din colecţia Reşiţa Română.)